Chec cu afine si sos de zmeura

Sa nu credeti ca nu stiu face alte prajituri decat din astea simple cu fructe :), dar atat de mult imi plac si sunt atat de placute cu fructe care mai de care mai aromate incat nu am sa renunt la a face in continuare si a va aduce reteta pentru fiecare in parte. Prajiturile cu crema pot astepta pana la iarna, nu?. Daca ma razgandesc insa, o sa vedeti. Pana una alta va prezint checul meu pufos si umed, cu afine si un sos delicios de zmeura.

Pentru Chec cu afine si sos de zmeura avem nevoie de:

  • 2 oua
  • 80 gr zahar
  • 175 gr faina
  • 1/2 cana ulei
  • 1/2 cana lapte
  • 1/2 plic praf de copt
  • un varf cutit de sare
  • 4 linguri afine
  • Pentru uns tava:
  • 1 lingura unt + 1 lingura zahar
  • Pentru sos:
  • 2 linguri de zmeura +  o lingura zahar

Mod de preparare Chec cu afine si sos de zmeura 

  • Mixam albusurile spuma cu un praf de sare. Adaugam zaharul si mai mixam 2-3 minute pana se topeste zaharul. Adaugam apoi pe rand galbenusurile, uleiul si laptele mixand dupa fiecare.
    La final incorporam treptat faina amestecata cu praful de copt, folosind o spatula si amestecand usor sa nu se lase spuma.
  • Luam o tava mica de chec si o ungem cu unt si o tapetam cu putin zahar.
  • Turnam jumatate din compozitia pentru blat peste care punem cam 2 linguri de afine date prin faina. Peste afine turnam restul de compozitie si deasupra presaram alte 2 linguri de afine (pe acestea nu le-am mai dat prin faina)
    Dam tava la cuptorul preincalzit la 170 de grade timp de 30-35 de minute sau pana trece testul cu scobitoarea.

  •  Pregatim sosul: punem zmeura in mixerul vertical timp de 10 secunde. Punem piureul de zmeura intr-o sita si strecuram de samburi, apoi amestecam cu o lingura de zahar si punem pe foc pana se topeste zaharul. Turnam apoi sosul obtinut peste prajitura.

Feliem si servim cu o cana de ceai sau cafea.

Sa aveti un weekend asa cum va doriti! 

Print Friendly

Comentează folosind contul de Facebook

14 comentarii la “Chec cu afine si sos de zmeura”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

X

Retete asemanatoare