Tort Sah cu cappuccino

In ultimul timp am facut doar deserturi cu fructe (preferatele mele) si a cam venit timpul sa multumesc si partea masculina a casei :). Eu nu mananc mai deloc astfel de deserturi pt ca nu imi plac cremele de unt, insa sotul meu le iubeste mult si din cand in cand ii mai fac si lui pe plac.
Dar oricum mi-a facut placere sa ma ‘joc’ putin Sah cu acest tortulet si m-a incantat rezultatul.
Avem nevoie de :
5 oua
8 linguri zahar
170 gr faina
4 linguri lapte
4 linguri ulei
1 plic praf de copt
un varf de sare
1 lingura cu varf cacao + 1 lingura lapte
Sirop: 1 lingurita cappuccino, 1 lingurita zahar pudra,
100-150 ml apa calduta, 1 lingurita esenta de vanilie
Crema: 250 gr unt nesarat, 200 gr zahar pudra,
3 lingurite cappuccino,
 2 linguri lapte
Glazura: 100 gr ciocolata neagra, 1 lingura unt, 2 linguri lapte
Bombonele colorate pentru ornat
Mixam albusurile spuma cu un praf de sare. Separat intr-un bol amestecam galbenusurile cu praful de copt. Adaugam peste albusuri pe rand galbenusurile, laptele si uleiul mixand dupa fiecare. La final incorporam faina folosind o spatula si amestecand usor sa nu se lase spuma.
Tapetam cu hartie de copt doua forme identice de chec  ( forme mici) . Daca nu aveti doua, nu-i bai faceti blaturile pe rand.
In prima tava turnam jumatate din compozitie.
Compozitia ramasa o amestecam cu cacao si o lingura de lapte si o turnam in a doua tava.
Dam tavile la cuptorul preincalzit la 175-180 de grade timp de 30-35 min.  Scoatem din cuptor, apoi din tava si le lasam sa se raceasca.
In acest timp pregatim crema. Untul la temperatura camerei il mixam intr-un bol impreuna cu laptele pana devine cremos.
Zaharul pudra amestecat cu cappuccino il rasnim in rasnita de cafea. Adaugam zaharul amestecat cu cappuccino peste unt si mixam cateva minute pana se divolva zaharul. Gustam si daca nu mai simtim intre dinti zaharul, inseamna ca e ok.
Daca s-au racit blaturile, la ambele le taiem partea de deasupra. Partea aceasta eu nu am folosit-o la tort, am pastrat blaturile intr-o punga pentru cake pops. Puteti face si voi la fel.
Blaturile fara capac sa zic asa, le-am taiat in doua, cele 4 bucati  le-am taiat pe rand in 4 fasii.
Asamblare:
Initial am vrut sa suprapun cate 4 fasii, dar m-am razgandit si am pus cate 5 fasii pe rand in loc de 4 ca sa fac tortul mai lat. Normal ca a ramas in plus o fasie care a trecut la pastrat in punga pt cake pops :).
Pe un platou asezam pe rand: fasie neagra – alba – neagra – alba – neagra. Insiropom cu siropul obtinut prin amestecarea ingredientelor in apa calduta apoi punem primul strat de crema. Urmeaza al doilea rand de fasii, iar acum punem alb-negru-alb-negru-alb. La fel insiropam si ungem cu crema. Ultimul rand vine exact ca primul si la fel insiropam si ungem cu crema. Ungem prajitura cu crema deasupra si de jur imprejur apoi dam la frigider timp de 30-40 minute pana se intareste crema.
Pentru glazura: punem pe baie de aburi intr-un vas ciocolata, untul si laptele si amestecam pana se topeste ciocolata. Lasam sa se raceasca putin (altfel se topeste crema de unt) apoi turnam peste crema lasand sa curga de jur imprejur.
Ornam cu bombonele colorate si dam la frigider minim o ora inainte de a servi.
Cand taiem prajitura trecem mai intai cutitul prin apa calda.
Print Friendly, PDF & Email

Comentează folosind contul de Facebook

23 comentarii la “Tort Sah cu cappuccino”

  1. ce elegant e! clar il voi face si eu, putin adaptat, desigur., ca eu nu pot altfel:))..dar ma si vad deja in fata unul asemenea rasfat, langa o ceasca cu ceai fierbinte de trandafiri! te pup!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *