Retete Timea

Tarta cu piersici si afine

De curand am facut o noua achizitie :), o tava de tarta din ceramica pe care mi-o doream de mult timp pentru  a face delicioasele tarte cu fructe. Tartele cu fructe sunt foarte aspectuoase, usor de facut si foarte delicioase.

 

Pentru Tarta cu piersici si afine avem nevoie de:
– 250 gr unt
– 2 linguri zahar
– 1/2 lingurita praf de copt
– un varf de sare
– 4 linguri apa rece
– coaja de lamaie
– 400 gr faina
Pentru umplutura
– 1 kg piersici
– 50 ml sirop de afine
– 50 gr afine
– 4-5 linguri zahar
– 3 lingurite amidon

Mod de preparare Tarta cu piersici si afine

Spalam piersicile, la taiem cubulete, punem zaharul peste ele si le lasam sa stea asa pana pregatim aluatul.

Pregatim un aluat fraged din ingredientele de mai sus, pe care il punem apoi la frigider in folie alimentara timp de o ora.
Dupa o ora luam aluatul si il impartim in doua bucati, o bucata mai mare pt foaia de jos si o bucata mai mica pentru grilaj.
Intindem foaia si o asezam pe fundul tavii si pe margini, intepam aluatul cu o furculita si dam la cuptor timp de 10-15 minute la 170 grade.

Piersicile care au stat cu zahar si si-au lasat si suc, le punem pe foc si le lasam sa fiarba. ( piersicile mele au fost foarte tari si a trebui sa le las la fiert in jur de 20 min, insa in mod normal nu trebuie mai mult de 5 minute). Cand piersicile sunt moi adaugam amidonul dizolvat in siropul de afine si mai lasam sa fiarba cateva minute pana se ingroasa.
Scoatem aluatul din cuptor si turnam peste el umplutura de piersici.

Asezam peste piersici afinele.

Din aluatul ramas intindem o foaie din care decupam fasii si formam grilajul.

Dam la cuptor la foc mic timp de 30-40 min, grilajul de deasupra trebuie sa fie rumenit frumos.

Scoatem din cuptor si lasam sa se raceasca, apoi pudram cu zahar pudra.

Sa aveti pofta, ca eu am avut 🙂

O felie si pentru voi …

 

Exit mobile version