Retete Timea

Tort cu crema de vanilie si krantz

 Desi de cateva zile ma simt destul de rau si am cam stat in pat din cauza febrei, azi, vazand ca mi-a scazut febra nu am putut sta departe de bucatarie. Cu atat mai mult ca e ziua mea si nu puteam accepta sa treaca aceasta zi importanta fara un tort  ….si nu de oricare, ci unul facut de mine.

Ce imi doresc eu cel mai mult in aceasta zi frumoasa de sarbatoare in care am venit eu pe lume? SANATATE! E atat de importanta incat abslout nimic nu compenseaza lipsa ei. 
Ok si pe langa asta normal ca am si eu cateva dorinte frumoase care sper sa se indeplineasca la un moment dat :). 
Si mai lipseste zapada de afara si gerul acela naprasnic care a fost acu multi, multi ani cand am venit eu pe lume…..Mereu imi aminteste mama mea ce ger al bobotezii era cand m-am nascut :).
Iubesc iarna si iubesc aceasta zi de 6 ianuarie in care am venit pe lume desi am fost un al treilea copil dintr-o familie care nu isi mai dorea al treilea copil. Dar m-am incapatanat sa vin pe lume, cum zice mama mea cea draga si am fost si sunt un copil foarte iubit  
Dar, sa trecem si la tort care este o combinatie gustoasa intre doua tipuri de blaturi, cu crema de vanilie si cu nuca crocanta caramelizata.

Pentru Tort cu crema de vanilie si krantz avem nevoie de:

Blat 1:
– 4 oua
– 8 linguri zahar
– 8 linguri faina
– 4 linguri lapte
– 4 linguri ulei
– 1 plic praf de copt
– 1 plic zahar vanilat
– un varf cutit sare
Blat 2:
– 4 albusuri
– 200 gr zahar
– 200 gr nuca macinata
Sirop:
– 150 ml apa
– 3 lingurite zahar pudra
– 2 lingurite esenta de vanilie
Crema:
– 3 galbenusuri
– 4 linguri zahar
– 3 linguri faina
– 400 ml lapte
– 1 plic zahar vanilat
– 3 lingurite esenta de vanilie
– 1/2 pachet unt
– 300 ml frisca
Krantz:
– 5 linguri zahar
– 5 maini de nuca bucati

Mod de preparare Tort cu crema de vanilie si krantz

Blat 1: Mixam albusurile spuma cu un varf de sare. Cand albusurile sunt tari, adaugam zaharul si zaharul vanilat si mai mixam cateva minute. Apoi adaugam treptat mixand dupa fiecare: galbenusurile, laptele si uleiul. La final incorporam faina amestecata cu praful de copt.
Turnam compozitia intr-o forma rotunda (26cm) tapetata pe fund cu hartie de copt si dam la cuptorul preincalzit la 175 de grade timp de aprox 30 minute.
Blat 2: mixam albusurile cu un varf de sare apoi adaugam mixand in continuare zaharul. Incorporam usor nuca, turnam compozitia  in tava tapetata cu hartie de copt si dam la cuptor la 175-180 grade timp de 25 min.,  apoi cu usa cuptorului deschisa mai lasam 5-10 minute.
Blaturile le facem pe rand si le lasam la racit.
Crema: frecam galbenusurile cu zaharul apoi amestecam cu faina si adaugam treptat si laptele. Punem pe foc si lasam sa fiarba amestecand mereu, pana se ingroasa si devine ca o budinca. La final adaugam zaharul vanilat si esenta de vanilie. Luam de pe foc si adaugam untul, amestecand pana se topeste si se incorporeaza bine in crema. Lasam la racit.
Mixam cele 300 ml frisca, punem deoparte 4 linguri pentru ornat. Turnam apoi crema de vanilie racita peste frisca si mixam pana la omogenizare.
Impartim crema in 3 parti: 2 mai mari si o parte mai mica pt imbracat tortul.
Krantz: caramelizam zaharul intr-o vas cu fund mai gros si cand zaharul s-a caramelizat complet (atentie sa nu se arda) adaugam nuca usor prajita. Amestecam bine si turnam pe o folie de Al.
Dupa ce s-a racit asezam bucatile de nuca cu caramel pe un prosop, impaturam prosopul si cu sucitorul zdrobim pana obtinem bucatile dorite.

Asamblare:
– taiem primul blat in doua si asezam prima foaie pe o farfurie peste care asezam inelul de la tava de tort
– insiropam prima foaie peste care intindem cu o lingura prima parte de crema
– asezam peste crema blatul de nuca si punem a doua parte de crema niveland frumos
– punem cealalta foaie de blat si o insiropam
– dam la frigider timp de o ora
– scoatem din frigider si indepartam inelul, apoi ungem tortul cu restul de crema de jur imprejur si deasupra
– ornam cu krantz deasupra si pe laterale iar cu frisca pusa deoparte facem cateva floricele cu posul

Dam la frigider pana a doua zi sau minim 3-4 ore.

Am sa revin bineinteles si cu o poza cu sectiunea si o felie pentru voi :).

Exit mobile version