Clatite pufoase cu pepene galben
40 min
simplu
9 buc portii
Vin cu inca o reteta de clatite, de data aceasta niste clatite pufoase cu o umplutura si un sos de pepene galben. Daca va place pepenele galben e greu sa rezisti unui asemenea desert.
Pentru prepararea clatitelor am folosit noul meu ajutor in bucatarie Panini Maker Breville util atat pentru clatite clasice, pancakes sau pentru a prepara rapid sandwich-uri delicioase.
Breville este un brand de top in gama aparatelor de bucatarie mici, prezent in peste 50 de tari, cu o istorie de peste 40 de ani in domeniul sandwich toasterelor.
Pentru Clatite pufoase cu pepene galben avem nevoie de
- 1 ou
- un varf de cutit sare
- 1 lingura zahar ( eu, cum ati observat poate, in ultimul timp folosesc Green Sugar)
- 7 linguri faina
- 1 cana cu lapte
- 1/2 lingurita praf de copt
- Din aceste ingrediente am facut 9 clatite. Dublati cantitatile daca doriti mai multe.
- Pentru umplutura/sos
- 3 felii mari de pepene galben copt bine (eu am avut un pepene de 2 kg din care am folosit aprox un sfert)
- 1 lingura unt nesarat
- 1 lingura zahar
- 1 plic zahar vanilat
Mod de preparare Clatite pufoase cu pepene galben
- Intr-un bol mixam oul impreuna cu sarea si zaharul.
- Adaugam apoi treptat faina amestecata cu praful de copt alternand cu laptele. Pentru omogenizare folosim un tel.
- Conectam aparatul Panini Maker Breville la priza si dupa ce s-a incalzit (se aprinde ledul verde), punem cu un polonic din compozitia de clatite pe plita aparatului si apasam capacul.
- Pentru fiecare clatita procedam la fel lasand capacul apasat timp de 2-3 minute.
- Luam clatitele din aparat cu o spatula de plastic sau silicon ca sa nu zgariem plita.
- Pentru umplutura, taiem feliile de pepene cubulete mici si le punem intr-un vas impreuna cu untul si zaharul.
- Punem vasul pe foc si lasam sa fiarba 3-4 minute adaugand la final zaharul vanilat.
- Umplem clatitele cu acest sos cu pepene galben stropind apoi clatitele si deasupra.
Incercati si voi reteta mea si va asigur ca o sa aveti succes cu ea.
Comentează folosind contul de Facebook