Rulada cu ciocolata, caramel si banana
O rulada gustoasa cu multa ciocolata, caramel si banane, pregatita pentru noaptea de Revelion. Nu este cea mai frumoasa rulada dar categoric este una buna, mai ales pentru iubitorii de ciocolata si caramel. Am folosit lapte condensat caramelizat de la DeLatte pe care il recomand cu mare drag.
Pentru Rulada cu ciocolata, caramel si banana avem nevoie de
- Blat
- 6 oua
- 6 linguri zahar
- 4 linguri faina
- 2 linguri cacao
- un praf de sare
- 1 lingurita praf de copt
- Crema de ciocolata
- 200 ml smantana pt frisca
- 3 linguri zahar
- 200 gr ciocolata 55% cacao
- O cutie lapte condensat caramelizat De Latte
- 2 banane
- Glazura
- 100 gr ciocolata
- 4 linguri smantana pentru frisca
- 1 lingurita unt nesarat 82% grasime
Mod de preparare Rulada cu ciocolata, caramel si banana
- Blatul
- Mixam albusurile spuma cu un varf de sare, adaugam zaharul si mixam pana se topeste zaharul, apoi adaugam galbenusurile si la final faina amestecata cu cacoa si praful de copt.
- Turnam compozitia in tava mare de la cuptor tapetata cu hartie de copt, nivelam compozitia si dam tava la cuptorul preincalzit la 170 de grade, timp de 25 de minute.
- Scoatem din cuptor si asezam blatul (cu hartie cu tot) intr-un prosop de bucatarie curat si umed. Rulam cu grija si lasam sa se raceasca.
- Crema de ciocolata
- Intr-un vas amestecam smantana pentru frisca cu zaharul si punem vasul pe foc, amestecand din cand in cand pana fierbe.
- Luam vasul de pe foc si adaugam ciocolata facuta bucatele, amestecand pana se topeste ciocolata. Lasam 10-15 minute sa ajunga la temp. camerei, apoi tinem crema la frigider aprox o ora.
- Cand blatul este complet rece desfacem din prosop, indepartam foaia de copt si ungem rulada cu laptele condensat caramelizat.
- Peste laptele condensat intindem crema de ciocolata, cu grija pentru a nu se amesteca cu caramelul.
- Asezam la un capat doua banane curatate (daca sunt mai mari cum am avut eu, doar una si jumatate) si rulam cu grija. Imbracam din nou rulada in acel prosop strangand putin si lasam la frigider minim o ora.
- Pentru glazura de ciocolata, topim ciocolata cu untul si smantana pentru frisca, pe baie de aburi, amestecand.
- Ungem rulada cu aceasta glazura si ornam cu stelute albe.
- Pastram rulada la frigider pana a doua zi.
Laptele condensat ii da un aspect interesant(si ceva calorii in plus,dar pentru un moment festiv se iarta).;)