Negresa de ciocolata cu Mars
Sa ma credeti pe cuvant cand va zic ca aceasta negresa de ciocolata cu Mars este absolut minunata atat ca textura cat si ca gust. Are cam 500 gr de ciocolata in total :)), mult, stiu, dar e atat de buna incat nici nu mai conteaza si in plus nu trebuie sa mancam mult doar asa cate o bucatica pentru ca se si poate pastra cateva zile bune.
Pentru Negresa de ciocolata cu Mars avem nevoie de
- Blat:
- 125 gr unt nesarat 82% grasime
- un praf de sare
- 3 oua
- 6 linguri zahar brut
- 1 lingura cacao
- 1 lingura cafea macinata
- 6 linguri faina alba
- 1 lingurita praf de copt
- 1/2 lingurita bicarbonat de sodiu
- 100 gr ciocolata neagra
- 3 batoane Mars
- 1 lingura unt pentru uns tava
- Glazura ciocolata:
- 200 gr ciocolata neagra 55% cacao
- 3 lingurite zahar pudra
- 8 linguri smantana pentru frisca
- 2 linguri unt
- Pentru ornat: aprox 70 gr ciocolata fina cu lapte
Mod de preparare Negresa de ciocolata cu Mars
- Mixam untul moale cu zaharul brut si cu un praf de sare adaugand treptat cate un ou si mixand dupa fiecare.
- Intr-un bol, separat, amestecam ingredientele uscate: faina, cacaoa, cafeaua, praful de copt si bicarbonatul de sodiu.
- Treptat adaugam amestecul uscat peste cel lichid si cu ajutorul unui tel amestecam.
- La final adaugam ciocolata topita si omogenizam.
- Turnam compozitia intr-o tava ( aprox 30/20 cm) unsa cu unt si asezam deasupra ciocolata Mars taiata cubulete.
- Dam tava la cuptorul preincalzit la 175 de grade timp de 25 de minute si lasam tava in cuptor inca 5 minute cu focul oprit.
- Scoatem tava din cuptor si o lasam la racit.
- Pentru glazura cremoasa de ciocolata, punem ciocolata taiata, impreuna cu zaharul pudra, smanatana pt. frisca si untul intr-un vas rezistent la caldura iar vasul il punem pe baie de aburi. Amestecam pana se topeste ciocolata.
- Ungem prajitura cu glazura de ciocolata si razuim deasupra ciocolata cu lapte.
- Pastram prajitura aprox 30 de minute la frigider doar pana se intareste ciocolata, apoi putem felia si servi.
Comentează folosind contul de Facebook