Retete Timea

Pulpe de pui cu mustar la Multicooker-ul Crock-Pot Express cu gatire sub presiune

Astazi va prezint o reteta simpla si foarte gustoasa si cu siguranta pe gustul celor mari dar aproape sigura ca si cei mici o sa fie incantati de aceasta combinatie: Pulpe de pui cu mustar la Multicooker-ul Crock-Pot Express cu gatire sub presiune.

Sunt foarte incantata de acest nou ajutor in bucatarie, gateste rapid, bun si fara prea multa bataie de cap. De ingrediente am doar nevoie, in rest face el aproape toata treaba si cum spuneam e si rapid, datorita functie de gatire sub presiune. Si ca sa va convingeti si voi, cititi reteta de mai jos.

INGREDIENTE Pulpe de pui cu mustar la Multicooker-ul Crock-Pot Express cu gatire sub presiune

• 8 buc.pulpe de pui superioare dezosate
• 1 lingurita sare de Himalaya
• ½ lingurita piper negru macinat
• 1 lingurita boia dulce
• 1 lingurita usturoi granulat
• 5 linguri ulei de masline
• 4 lingurite mustar dulce
• 2 buc.ceapa galbena
• 2 morcovi
Pentru piure de mazare:
• 500 gr.mazare congelata
• 1 lingurita pudra de usturoi
• 1 lingura unt
• sare si piper dupa gust

MOD DE PREPARARE Pulpe de pui cu mustar Pulpe de pui cu mustar la Multicooker-ul Crock-Pot Express cu gatire sub presiune

  • Intr-un bol amestecam uleiul de masline impreuna cu condimentele si mustarul.
  • Ungem cu acest amestec bucatile de carne si lasam la rece timp de o ora.
  • Conectam Multicooker-ul Crock-Pot Express cu gatire sub presiune la o sursa de curent, apasam butonul BROWN/SOTE, adaugam in vas o lingura de ulei, selectam timpul 20 de minute si apasam START/Stop.
  • Prajim primele bucati de carne timp de 3 minute pe ambele parti si pe rand le scoatem intr-un bol pe care il acoperim pentru a mentine carnea calda, pana se prajeste a doua parte.

  • Dupa ce am prajit a doua tura de pulpe le adaugam in vas si cele pastrate la cald, punem deasupra ceapa si morcovul taiate in doua si inchidem capacul ermetic.
  • Apasam functia POULTRY si selectam timpul 30 de minute.
  • Verificam sa fie inchisa supapa pentru aburi si apasam butonul START/STOP.
  • La terminarea programului, cu ajutorul unei spatule eliberam butonul de aburi si lasam asa timp de 10-15 minute, apoi cu ajutorul unei manusi de bucatarie desfacem capacul cu grija.

  • Carnea obtinuta este foarte frageda si aromata si poate fi servita piure de mazare si cu un piure din ceapa si morcovul copt.

  • Pentru piureul de mazare: fierbem mazarea in apa cu un pic de sare.
  • Dupa fierbere (punem deoparte cateva linguri din apa in care a fiert) strecuram mazarea si o trecem pe sub jet de apa rece.
  • Punem mazarea intr-un vas, adaugam untul si 3-4 linguri din apa in care a fiert si pudra de usturoi si cu ajutorul unui mixer vertical obtinem piureul de mazare.
  • La final adaugam sare si piper dupa gust.

  • Folosim si cepele si morcovii care s-au copt impreuna cu carnea, tot pentru un piure.
  • Nu mai adaugam nimic pentru ca au aroma de la carnea condimentata.
  • Pofta buna!

Exit mobile version